....samanta, ideea, geneza, travaliul, bucataria, secretul - te ajuta si te pun in tema.
Primul pas, mereu schitam cate ceva : planul zilei de maine, pe Virginica adormita, cate un portret ce urmeaza sa fie pictat pe o panza mai mare, un personaj de care te-ai indragostit iremediabil, cate un peisaj fugar vazut prin fereastra unui tren, o schita facuta pe acoperis, un crochiu dupa persoana de langa tine care fumeaza tacticos. Orice poate fi prins intr-o schita. Schita inseamna acum, schita e minutul din ora unei picturi (evident,asta nu in inseamna ca o pictura egal saizeci de schite, pot fi mult mai multe, poate fi doar una... )
Acum... atat de toamna e afara, atat de bun e ceaiul cu migdale si iasomie in linstea melodioasa a atelierului, in lumina scazuta incarcata de fum. Noi ne zabatem in ticuri si facem nenumarate infuzii de aroma, aroma de migdale si iasomie.
Pisicii in momentul asta par chiar mai lenesi decat de obicei si decat noi. Pe noi atatea lucruri si fapte inca ne mai deranjeaza, enerveaza... ei par atat de atotstiutori, stoici, dar stapani pe lumea ce-i inconjoara, cu care sunt in perfecta aromonie. Asta doar acum, alteori, sunt si ei la fel de iritati ca si noi. De exemplu, se vede clar ca pe Virginica o nemultumeste profund faptul ca nu sunt suficente scaune si pentru ei, iar noi ne permitem s-i deranjam de fiecara data cand ocupa si ei cate unul, ca si cum ar fi scris undeva cum ca oamenii au prioritate la sezutul pe scaune in detrimentul pisicilor.
Ma intreb daca pisicii, cat stau ei pe scaune, sau cat motaie, schiteaza si ei ceva in gandul lor? Pentru ca noi facem mereu schite, pe foi, pe foi prinse in carnete sau pe foi prinse in gand. La fel cum lumea vorbeste mereu... cu voce tare sau in gand, si, ca si vorbele, schitele se pierd uneori, alteori se arunca, "le pastram numa' pe alea bune".
Eu acum, sunt vocea naratoare a acestei povesti/experiment/blog. Eu acum vreau sa termin o pictura inceputa, doua de fapt...ca sa pot apoi sa fac inca o pictura, si inca una, sa fie multa pictura langa mine. Eu acum, sau pana acum, ii pozam Mirelei care desena un crochiu dupa mine in timp ce eu scriam ciorna acestui text.
a fost Andreea Ionascu,
urmeaza Maria Sargarodschi
Vorbind despere schite acum, le gandesc ca reprezentand un stadiu, si ma situez in acelasi timp pe mine cu toata munca mea in exact acest stadiu: de schita. Mai mult de atat, ma si pun in starea de a face o schita.
In momentul schitei am sentimentul liberatii de a explora intr-un teritoriu nou, necunoscut, este momentul cu cea mai mare deschidere pentru aparitii de tot felul, imagini insufletite si puternic impresionante datorita spotaneitatii lor: Azazel care se furseaza prin coltul foii, versul care mi se furiseaza in suflet: "fly away home to Zion", Zimbabwue (denumita cu mult respect dupa piesa lui Bob, dragostea mea) care dupa ce s-a furisat cat a putut printre foile mele, acum incearca sa roada tot ce am scris. Toate aceste detalii au dezinvoltura de a dezvalui instantanee din viata mea creand climatul starii de lucru pentru a fi digerate mai tarziu, pentru a fi rafinate in alte stadii urmatoare, printre care vor razbate la final doar cu multa subtilitate. Ce fac eu acum ?
Eu acum terminat un tablou la care am lucrat si m-am concentrat mult, am revenit la un tablou mai de demult, fac schite pentru terminarea lui, schite pentru inceprea altor lucrari noi, dezgrop schite mai vechi din perioade lungi in care ma uitam incontinuu la dr House, salasluiam prin diverse locatii si incaperi, resimt diverse arome de atunci pentru ca schita are aceasi proprietate pe care o are si melodia si parfumul din trecut, aceea de a te aseza cu totul in acel moment. Privesc schite vechi, fac peste ele o schita noua ce-mi da sentimentul unic ca o iau mereu de la capat.
Maria Sargarodschi,
urmeaza Mirela Lungu
scrum rosu, lemn, praf, iarba, carbune galben, pisica isterica
lampa sparta buze care ustura, somn, strigat
dulceata in pantof, (ghici ciuperca ce-i ?)
Acum - o tusa, o idee, un gest
Tensiuni, nervi, incordare, neincredere, de ce s-ar exprima un artist vizual in cuvinte? De cele mai multe ori, cand simteam nevoia sa ma exprim luam o hartie si schitam ceva, ma pierdeam in linii si in forme nedefinite sau concrete in functie de stare sau dorinta, ca si cum acel desen vorbea pentru mine, spunea tot ce eu nu puteam spune, sau poate nu stiam, asa ca nu stiu cum as putea sa ma prezint mai bine decat prin schitele, lucrarile mele.
Mirela Lungu
Azazel si Virginica au ultimul cuvant
Si Zimabwue, evident, sa nu exite nici un dubiu despre existenta si identitatea ei
