Despre justificarea bijuteriilor si a accesoriilor tip handmade...

        Trebuie sa recunoastem ca oricat de laudate si in trend ar fi, majoritatea sunt proaste, aceleasi motive executate cu aceiasi lipsa de talent, vandute la fel de ieftin. Handmade-ul, un fel de lucru manual care satisface o nevoie superficiala de a fi creator sau iubitor de arta, un snobism pitic, nevinovat dar caraghios.

        Principala trasatura a produsului de tinp handmade, statutul de obiect unicat, incepe sa se degradeze, ajunge un fel de "aproape unicat" a carui valoare consta in faptul ca e facut de mana, dar un obiect ce se vrea a fi bijuterie are nevoie de calitate, de personalitate, esente ce pier cand Hand este mai accentuat dacat Made. O bijuterie hande-made trebuie sa fie cu adevarat facuta, elaborata.

        Dar destul despre ce nu imi place sau, sau de ce ar conta catusi de putin de ce imi place sau nu mie? Pentru ca am o educatie vizuala, un exercitiu in a privi, a vedea si a evalua plasticitatea obiectelor. si contrar opiniei larg raspandite, la arta, muzica si sport nu se pricepe chiar toata lumea.

         De ce bijuteriile facute de noi ar fi mai interesante decat alte handmade-uri de pe taraba? fiindca au o stare si o idee, pentru ca spun o poveste despre ceva, despre bijuterie si pictura. un colier din cernit pictat poate fi portretul unui colier de perle, o replica a lui, un dialog intre materialitati si stari. e o poveste despre pretiozitate si autenticitate, bijuteria podoaba a corpului, a sufletului si a hainei, un obiect mic, de o valoare nepretuita menit sa-ti ofere o stare. Cum te-ai simti daca ai avea inca patru inimi pe langa cea care iti bate in piept, una la gat intre clavicule putin sub furculita sternala, doua la urechi si inca una pe esarfa din par... atunci sa vezi tahicardie!

in loc de prefata...

     Am aprins o tigara si...

     Am aprins inca zece tigari si...

      Gasesc ca cel mai simplu si frumos este sa pornesc de la coordonatele spatiului in care ne aflam, si anume, un imobil interbelic pe un bulevard in centrul Bucurestiului, la numarul 7, apartamentul 7, unde traiesc momentan in medie cam 7 suflete, din care 3 sunt suflete de pisici.

       Un spatiu cu multe povesti, animat de o diversitate umana si felina foarte pestrita, plina de contraste, cand dinamica si agitata, cand static contemplativa, pierde-vara, pierde-iarna, paranoic-naiva, vesela trista, prapastioasa, plina de sperante.

       Mai exact, in atelierul nostru de pictura convietuiesc cum pot Azazel, Virginica si Zimbabue... Andreea si Maria... Mirela si Francisca, si toti musafirii lor, unii mai poftiti si mai doriti decat altii. Impartim intre noi, unii cu ceilalti, tot ce avem: cafea, ceaiuri, tutun, vin, bere, salata de paste cu ton si porumb, discutii si taceri confortabile sau nu, picanterii, barfe amuzante care descretesc frunti, o prietenie cat se poate de fireasca intre oameni si pisici.

       Da, pisicile oricum sunt cele mai tari. Ele sunt de fapt "geniile bune" ale atelierului, elementul constant calm care echilibreaza atmosfera cu candoarea lor inteleapta, si, contrar aparentelor, ele, pisicile noastre, au mai multa grija de noi decat avem noi de ele.

       Fiindca noi... noi oscilam.

     Noi uneori... ne comportam ca si cum am fi programate pentru ratare, cu o existenta inutila, parazitara, in care nu stim decat sa cerem, sa pretindem, sa ne plangem, sa fim nemultumite si bosumflate si victime si mai ales sa stam degeaba dar sa ne prefacem ca facem ceva foarte interesant si important, egosite si rasfatate.

     Alteori insa... alteori sunt sigura ca suntem printre putinele fiinte cu adevarat umane care au scapat neatinse de alienarea contemporana. Si nu ne putem gasi un loc in competitia ochiului pentru ochi fiindca nu avem dinti ascutiti cu care sa muscam si sa roadem tot ce prindem, cand tot ce ne dorim  este sa traim in pace si armonie, sa pictam, sa ascultam radio Paradise, sa bem ceai de musetel si de tei cu miere si lamaie, sa ne pierdem fumand in discutii interminabile despre sensul vietii la pisci, inecate de "aroma si ticuri", intr-o lume care contine doar "obiecte ideale posesoare de petale, de petale colorate, de culori pietrificate..."

        Concluzii, sau intoarcerea la subiect: am terminat si noi o facultate de arte plastice, si ne zbatem sa traim pictand. E greu, e frumos, e cum e.

        Acest blog inceput acum cu acest articol, nu se vrea a fi unul cu si despre arta plastica, idei si pretentii literare avem cu atat mai putine si nici jurnal intim exhibitionist nu va fi. E un experiment pentru noi, un exercitiu, o incercare de a lua un contact cu un public de la care asteptam de fapt un feedbeack, o reactie, oricare ar fi ea.

        Urmeaza asadar  imagini, picturi, fotografii, poze, pisici, obiecte si alte povesti.

Si, un zambet pentru final...