Am aprins o tigara si...
Am aprins inca zece tigari si...
Gasesc ca cel mai simplu si frumos este sa pornesc de la coordonatele spatiului in care ne aflam, si anume, un imobil interbelic pe un bulevard in centrul Bucurestiului, la numarul 7, apartamentul 7, unde traiesc momentan in medie cam 7 suflete, din care 3 sunt suflete de pisici.
Un spatiu cu multe povesti, animat de o diversitate umana si felina foarte pestrita, plina de contraste, cand dinamica si agitata, cand static contemplativa, pierde-vara, pierde-iarna, paranoic-naiva, vesela trista, prapastioasa, plina de sperante.
Mai exact, in atelierul nostru de pictura convietuiesc cum pot Azazel, Virginica si Zimbabue... Andreea si Maria... Mirela si Francisca, si toti musafirii lor, unii mai poftiti si mai doriti decat altii. Impartim intre noi, unii cu ceilalti, tot ce avem: cafea, ceaiuri, tutun, vin, bere, salata de paste cu ton si porumb, discutii si taceri confortabile sau nu, picanterii, barfe amuzante care descretesc frunti, o prietenie cat se poate de fireasca intre oameni si pisici.
Da, pisicile oricum sunt cele mai tari. Ele sunt de fapt "geniile bune" ale atelierului, elementul constant calm care echilibreaza atmosfera cu candoarea lor inteleapta, si, contrar aparentelor, ele, pisicile noastre, au mai multa grija de noi decat avem noi de ele.
Fiindca noi... noi oscilam.
Noi uneori... ne comportam ca si cum am fi programate pentru ratare, cu o existenta inutila, parazitara, in care nu stim decat sa cerem, sa pretindem, sa ne plangem, sa fim nemultumite si bosumflate si victime si mai ales sa stam degeaba dar sa ne prefacem ca facem ceva foarte interesant si important, egosite si rasfatate.
Alteori insa... alteori sunt sigura ca suntem printre putinele fiinte cu adevarat umane care au scapat neatinse de alienarea contemporana. Si nu ne putem gasi un loc in competitia ochiului pentru ochi fiindca nu avem dinti ascutiti cu care sa muscam si sa roadem tot ce prindem, cand tot ce ne dorim este sa traim in pace si armonie, sa pictam, sa ascultam radio Paradise, sa bem ceai de musetel si de tei cu miere si lamaie, sa ne pierdem fumand in discutii interminabile despre sensul vietii la pisci, inecate de "aroma si ticuri", intr-o lume care contine doar "obiecte ideale posesoare de petale, de petale colorate, de culori pietrificate..."
Concluzii, sau intoarcerea la subiect: am terminat si noi o facultate de arte plastice, si ne zbatem sa traim pictand. E greu, e frumos, e cum e.
Acest blog inceput acum cu acest articol, nu se vrea a fi unul cu si despre arta plastica, idei si pretentii literare avem cu atat mai putine si nici jurnal intim exhibitionist nu va fi. E un experiment pentru noi, un exercitiu, o incercare de a lua un contact cu un public de la care asteptam de fapt un feedbeack, o reactie, oricare ar fi ea.
Urmeaza asadar imagini, picturi, fotografii, poze, pisici, obiecte si alte povesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu